Aparatură vitală bebelușilor născuți prematur, la Spitalul de Urgențe din Cluj. Cel mai mic prematur salvat cântărea la naștere doar 470 grame

Aparatură vitală bebelușilor născuți prematur, la Spitalul de Urgențe din Cluj. Cel mai mic prematur salvat cântărea la naștere doar 470 grame
Publicat: 18/06/2019, 15:37

Secțiile de neonatologie ale Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca au fost dotate cu aparatură medicală vitală bebelușilor născuți prematur, printre care ventilatoare neonatale, pulsoximetru și o masă radiantă cu modul resuscitare, în urma unei donații a Asociației „Salvați Copiii”.

Președintele executiv al asociației, Gabriela Alexandrescu, a declarat, marți, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că au fost alese cele două secții pentru donație deoarece aici se nasc aproape 5000 de copii pe an, din care 500 sunt prematuri.

„Sprijinim activitatea unor medici minunați care salvează vieți și am donat celor două secții de neonatologie ale SCJU Cluj-Napoca 6 aparate medicale cu o valoare de 66.000 de euro, care sunt vitale și absolut necesare. Ultima dotare amplă în neonatologie a fost la nivel național în 2007 dintr-un împrumut luat de la Banca Mondială. Am ales Clujul pentru această donație deoarece aici se nasc foarte mulți copii în ambele secții, avem aproape 5.000 de nou-năcuți pe an, din care 500 prematur, iar alți 30 vin din alte județe”, a spus Alexandrescu.

Aparatele donate sunt un ventilator neonatal și pulsoximetru pentru Secția Neonatologie I, care deservește patru județe – Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj și Maramureș, și masă radiantă cu modul resuscitare, două monitoare pentru funcții vitale și un ventilator neonatal pentru Secția de Neonatologie 2.

Șeful Secției de Neonatologie I, Gabriela Zaharie, a declarat că aparatura primită se adresează patologiei severe a prematurului. „Fiecare zi de viață a unui om este unică. Important este faptul că de calitatea asistenței medicale din primul minut, din prima zi, depinde calitatea vieții viitorului adult”, a spus Zaharie.

Potrivit acesteia, cel mai mic bebeluș născut prematur din secția pe care o conduce, care a fost salvat, a avut 24 de săptămâni la naștere și o greutate de 470 de grame.

Rata mortalității infantile în România este de 6,5 mie, iar la nivelul județului Cluj este de 6 la mie, sub media națională.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Ciclonul Pauline lovește România cu forța unui uragan. Vânturi turbate, ninsori abundente 
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Codruța Sanfira, aniversare de vis la Abu Dhabi! Artista a împlinit 29 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?